duminică, 25 ianuarie 2009

2. CERERE

Catre

Curtea de Apel Bucuresti
Sectia Contencios Administrativ

În atentia
DOMNULUI PRESEDINTE

Subscrisul Cabinet Individual de Avocatura Rapcea Mihai, prin avocat titular, cu sediul în
Bucuresti, str. Zmeica nr. 12, sector 4, în solidar cu Asociatia Adevar si Dreptate, prin
presedinte Ene Viorel, cu sediul în Bucuresti, str. Batistei nr. 11, sector 2, în
contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în Bucuresti, Piata
Victoriei nr. 1, sector 1, în temeiul disp. art. 14 din legea nr. 554/2004 formulam prezenta

CERERE DE SUSPENDARE

A dispozitiilor Hotarârii de Guvern nr. 1566/2008 din 25/11/2008 publicata in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 842 din 15/12/2008 pentru modificarea si completarea
Hotarârii Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulatie
pasapoartele electronice, precum si a formei si continutului acestora, precum si a
punctului privind „Dezvoltarea cooperarii interinstitutionale pe teritoriul national prin: …
integrarea datelor biometrice în documentele de calatorie, în scopul cresterii gradului de
securitate al acestora;” din CAPITOLUL 24 - Ordine publica si siguranta cetateanului al
Programului de guvernare 2009 2012 din 22/12/2008 publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 869 din 22/12/2008.

MOTIVE:

ÎN FAPT: prin Hotarârii de Guvern nr. 1566/2008 se încalca prevederile
Constitutionale privitoare la viata intima si privata a persoanei, precum si cele referitoare la libertatea de gândire, constiinta si religie.

Prevederile ce fac obiectul contestatiei noastre sunt abuzive, contrare literei si spiritului
Constitutiei, aducând atingere dreptului constitutional fundamental al persoanei la intimitate.

Înca din prevederile CAPITOLULUI 24 - Ordine publica si siguranta cetateanului al
Programului de guvernare 2009 2012, se face vorbire despre „dezvoltarea cooperarii
interinstitutionale pe teritoriul national prin: … integrarea datelor biometrice în
documentele de calatorie, în scopul cresterii gradului de securitate al acestora;”.

În opinia noastra, a se vorbi despre o masura cum este cea a inmagazinarii unor date cu
caracter personal si intim – într-un document de calatorie cum este pasaportul, cum sunt
cele referitoare la amprentele digitale, genom si alte date cu caracter personal (cont
bancar, numar de asigurari sociale, cazier fiscal sau judiciar, stare civila, apartenenta
religioasa, date biografice, etc.) reprezinta o încalcare fatisa a dreptului la intimitate al persoanei.

O astfel de masura încalca pe de alta parte si prevederile legii speciale privind prelucrarea
datelor si informatiilor cu caracter personal. „Inovatia” nastrusnica de a pune datele cu
caracter personal ale unei persoane pe un suport electronic, este de natura sa le faca accesibile oricarei persoane care detine mijloacele tehnice de a le accesa.

Mai mult, nici unul dintre actele administrative contestate nu face o referire clara si
precisa cu privire la datele ce vor fi înscrise pe acest suport electronic – cip – sintagma „date biometrice” ne-fiind multumitoare.

Îngrijoratoare este si precizarea (NOTA) ce însoteste fiecare dintre anexele referitoare la
forma si continutul pasaportului electronic. Aceasta nota prevede ca, “Caracteristicile,
rubricatia, numarul si tipul elementelor de siguranta trebuie sa fie în conformitate cu
prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru
elementele de securitate si elementele biometrice integrate în pasapoarte si în
documente de calatorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, si ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru
stabilirea specificatiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate si a elementelor
biometrice integrate în pasapoarte si în documentele de calatorie emise de statele
membre. Acestea vor putea fi adaptate în functie de dinamica reglementarilor Uniunii Europene în domeniu.”

Precizam faptul ca o astfel de nota însotitoare a anexelor referitoare la forma si continutul
pasaportului nu se regasea în forma initiala a Hotarârii nr. 557/2006, fapt care ne face sa
ne punem întrebari cu privire la scopul real al executivului, pe care acesta îl urmareste
prin impunerea – fara consultarea cetatenilor, si fara nici o necesitate reala, din considerente de siguranta - a acestor masuri.

Pe lâga faptul ca Hotarârea contestata nu contine referiri exprese cu privire la aceste “date
biometrice” ce urmeaza a fi inserate, lasând la bunul plac al legiuitorului european
categoriile de date ce urmeaza a fi incluse, nu se face vorbire nici de modalitatea de accesare a datelor înmagazinate electronic.

Cosmarul tutror ar fi ca aceste date sa poata fi accesate de la distanta, prin echipamente
electronice cu ajutorul frecventelor radio (RFID – radio frequency identification device),
fapt care ar duce la o încalcare clara a dreptului la intimitate al persoanei.

Practic, fiecare purtator de pasaport cu date biometrice ar deveni “vizibil” în domeniul
undelor radio, oriunde s-ar afla, fiind astfel posibile abuzuri prin urmarirea semnalului în scopul urmaririi unei persoane pas cu pas.

Apreciem ca operatiunea de stocare a datelor personale ale unei persoane pe un suport
electronic al unui document de calatorie, nu poate fi considerat ca intrând în categoria elementelor de siguranta.

De altfel, chiar persoanele care au lucrat la redactarea Hotarârii atacate fac o distinctie
clara între elementele de siguranta ale pasaportului, si datele biometrice ale posesorului,

ACESTEA DIN URMA NE-FIIND INCLUSE ÎN ARIA ELEMENTELOR DE SIGURANTA:

Iata redat mai jos elementele prevazute de Anexa 3 la Hotarârea nr. 557/2006, astfel cum sunt redate în Hotarârea contestata:

FORMA SI CONTINUTUL
pasaportului electronic simplu

Culoarea copertei: - rosu visiniu

Coperta I (exterior): - Uniunea Europeana, România, stema României
- Pasaport
- Semn distinctiv pasaport electronic

Coperta I (interior): - România, stema României în tehnologie intaglio
- banda heliogravata

Marimea: - 125 x 88 mm

Numarul de pagini: - 32

Numarul pasaportului: - perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe
pagina din policarbonat, gravat laser

Numerotarea paginilor: - tiparita în partea de jos a fiecarei pagini si în filigran

Pagina cu datele de identificare ale titularului, pozitionata între coperta I (interioara) si pagina 1: - din policarbonat
- datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data si locul nasterii), autoritatea emitenta, data eliberarii pasaportului, data expirarii pasaportului, codul numeric personal - C.N.P., sex cetatenia, fotografia titularului gravata laser si fotografia în umbra realizata
prin perforatie cu laser, numarul pasaportului, semnatura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronica a datelor biometrice ale persoanei

NOTA:

Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile româna, engleza si franceza.

Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în toate - Uniunea Europeana
limbile oficiale ale Uniunii Europene:
- România
- Pasaport

Pagina 1: - înaltimea, culoarea ochilor, domiciliul si fotografia în umbra a titularului, realizata prin imprimare inkjet

Pagina 2 rezervata pentru mentiuni ale autoritatilor române

Pagina 3 cuprinde denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale tarilor Uniunii Europene.

Paginile 4-31, pagini pentru vize - se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei

Pagina 32, urgente: - titularul pasaportului trebuie sa completeze datele particulare
ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident:

Numele

Prenumele

Adresa

Telefon

Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile româna, engleza si franceza.

Acest pasaport contine 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene).

Coperta II (interior) cuprinde instructiuni, obligatii.
Hârtie: - speciala, filigran, elemente de siguranta

Pentru a fi si mai clar, în vechea anexa 3 a Hotarârii 557/2006, forma si continutul pasaportului electronic simplu erau

Culoarea copertei: - rosu visiniu

Marimea: - 125 x 88 mm

Numarul de pagini: - 32

Numarul pasaportului: - perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, engravat laser

Numerotarea paginilor: - tiparita în partea de jos a fiecarei pagini

Pagina cu datele de identificare a titularului: - din policarbonat
- datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data si locul nasterii, înaltimea si culoarea ochilor)
- data si locul depunerii cererii, data valabilitatii pasaportului,
-codul numeric personal - C.N.P.
- cetatenia
- fotografia titularului engravata laser si fotografia în umbra realizata prin perforatie cu laser
- numarul pasaportului
- semnatura titularului
- datele informatizate citibile optic
- mediul de stocare electronica a datelor biometrice ale persoanei

Pagini rezervate pentru mentiuni ale autoritatilor române:
- semne particulare
- domiciliul
- restrângerea dreptului la libera circulatie în strainatate

Pagini pentru vize

Pagina cuprinzând instructiuni, obligatii

Hârtie: - speciala, filigran, elemente de siguranta

Din analiza Anexei 3, observam ca mediul de stocare electronica a datelor biometrice ale
persoanei apartine rubricii referitoare la „Pagina cu datele de identificare a titularului”, nicidecum celei referitoare la elementele de siguranta.

Cu alte cuvinte, se recunoaste în mod clar faptul ca stocarea electronica a datelor biometrice ale persoanei NU face parte din categoria elementelor de siguranta.

Pentru aceste motive, solicitam suspendarea aplicarilor prevederilor atacate si anularea acestora.

Apreciem ca se impune cu promptitudine suspendarea actelor administrative atacate, cu
prioritate, înainte de solutionarea contestatiei si de judecarea cererii privind o eventuala
respingere a contestatiei ce reprezinta procedura prealabila, în conditiile în care numai
prin suspendarea aplicarii acestor acte administrative se poate preveni pericolul iminent
creat la adresa sigurantei cetatenilor, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale acestora.

ÎN DREPT: ne întemeiem cererea de suspendare pe disp. art. 14 din legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ, art. 20, 26 si 29 din Constitutia României.

Proba în cauza întelegem sa o facem cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei precum si orice
alt mijloac de proba a caror necesitte ar reiesi din cadrul dezbaterilor.

Precizam ca am formulat contestatie împotriva actelor administrative a caror suspendare
o cerem, catre pârâtul Guvernul României, urmând procedura prealabila prevazuta de legea nr. 554/2004.


Avocat Presedinte Adevar si Dreptate
Rapcea Mihai Ene Viorel
______________ ________________

21.01.2009
DOMNULUI PRESEDINTE AL CURTII DE APEL BUCURESTI
SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV

1. ACUM AI POSIBILITATEA DE A SPUNE NU!


Dragii mei,

La solicitarea si sugestia mai multor persoane din acest grup, ingrijorate si de noua lege a inregistrarii comunicatiilor, am hotarat sa numim Coalitia noastra, Coalitia impotriva Statului Politienesc, pentru a acoperi si acest nou atac la adresa intimitatii noastre. Avem in pregatire actiuni si pe acesta chestiune.


Va aduc la cunostiinta ca am inregistrat astazi la Curtea de Apel Bucuresti cererea de suspendare privind aplicarea hotararii privind introducerea cipurilor in pasapoarte. Dosarul are numarul 543/2/2009 si se judeca in data de 11.02.2009 ora 9 la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal, Completul 5 (puteti verifica pe

http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=2&d=MjAwMDAwMDAwMTg1NDMz

Poate pentru multi dintre voi, fara pregatire juridica, este greu de inteles demersul meu, sau care pot fi efectele unei astfel de actiuni. Daca aceasta cerere va fi admisa de judecator, hotararea de guvern privind cipurile cu date biometrice din pasapoarte nu va putea fi pusa in aplicare pana la judecata finala a contestatiei propriuzise (ce poate dura ani de zile), si Guvernul va fi fortat sa ne emita in continuare pasapoarte fara cipuri.



Este foarte important sa participati si voi la aceasta actiune si chiar sa ii indemnati si pe alti oameni sa o faca. Cum puteti participa, va intrebati ? Intr-un mod - dupa parerea mea - mult mai eficient decat semnand o petitie on-line.

Anume, depunand fiecare o cerere in dosarul deschis de noi, prin care aratati ca sunteti de acord cu solicitarea noastra, si ca veniti alaturi de noi in proces, cerand suspendarea hotararii privind introducerea cipurilor in pasapoarte. Daca la dosar se vor aduna pana la termenul de judecata cateva mii de astfel de cereri, impactul asupra judecatorului va fi covarsitor.
Din punct de vedere mediatic, o asemenea actiune va fi de asemenea receptata ca o actiune de masa, ce reprezinta vointa unei majoritati a cetatenilor.

Am atasat un model de astfel de cerere, pe care fiecare dintre voi o poate completa cu datele sale personale, si semna individual. Cererea poate fi adaptata si semnata si din partea unei asociatii sau fundatii. De asemenea, sunteti liberi sa interveniti cum doriti asupra continutului ei, expunandu-va ce tip de argumente doriti in favoarea suspendarii hotararii privind introducerea cipurilor in pasapoarte.

Esential este sa fie trimise pana la termenul de judecata cat mai multe asemenea cereri la dosarul instantei, nu numai de catre cei din Bucuresti, dar si din toata tara.

Daca semnati si depuneti o astfel de cerere, acest lucru nu va angajeaza si nu va obliga la nimic din punct de vedere legal. Puteti sa nici nu va prezentati in instanta, ea se poate respinge sau admite, nimeni nu va va trage vreodata la raspundere, nu va va costa nimic.

Cererea completata cu toate datele, inclusiv semnatura, trebuie trimisa fie prin posta, avand ca destinatar: Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal cu sediul in Splaiul Independentei nr. 5, sector 4 Bucureşti. Sau pe fax, la nr. de fax: 021/319.51.76

Succes ! Daca aveti eventuale nelamuriri, va raspund oricand cu placere la ele. Cei care doresc, ma pot contacta si telefonic.

Aveti permisiunea si chiar va indemn sa postati acest mesaj si modelul de cerere atasat, in alte locuri pe internet, pentru ca un numar ct mai mare de oameni sa se implice in aceasta actiune, care ne ofera SANSE REALE de a stopa aplicarea hotararii privind introducerea cipurilor in pasapoarte.

Tineti minte: SINGURA CONDITIE CA RAUL SA TRIUMFE, ESTE CA OAMENII CU ADEVARAT BUNI SA NU FACA NIMIC.

Avocat Mihai Rapcea

------------------------------------------------------------
BAROUL BUCURESTI
CABINET AVOCAT RAPCEA MIHAI
tel. 0727673376; 0788170544
  • > fax: 0318162186